Curele trapezoidale ecologice Conti-V Pioneer

ContiTech a căştigat premiul pentru produse inovatoare datorită curelei trapezoidale ecologice CONTI-V® PIONEER.

curele_trapezoidale_ecologicePrin dezvoltarea acestei curele, compania ContiTech Power Transmission Group este prima companie care produce curele de transmisie ecologice. Este vorba de cureaua de transmisie CONTI-V® PIONEER, prima curea trapezoidală cu înfăşurare care constă în cea mai mare parte din materii prime regenerabile. Aceasta a căştigat premiul special de inovare “Tehnologii de acţionare alternative” de la Frankfurt al Organizaţiei pentru Inovare al Industriei Germane (IDWI). Prin intermediul acestui premiu IDWI promovează şi publică ideile inovatoare pentru a asigura o punere în aplicare a acestora.

Cureaua de transmisie CONTI-V® PIONEER este prima curea trapezoidală înfăşurată care este compusă în cea mai mare parte din materii prime regenerabile, nu conţine deloc negru de fum şi respectă cerinţele pentru curele antistatice conform standarului ISO 1813. „Prin această curea albastră am deschis calea pentru sistemele de acţionare ecologice ale aplicaţiilor industriale“, susţine Konrad Müller, Directorul diviziei ContiTech Power Transmission Group. Alte linii de produse sunt în dezvoltare cum ar fi spre exemplu cea pentru curele dinţate pentru industria alimentară şi cea pentru uz casnic, la aplicaţii precum maşini de cafea şi aspiratoare. Companiile care echipează transmisiile aplicaţiilor cu CONTI-V® PIONEER măresc gradul ecologic al produselor lor şi contribuie astfel la potejarea şi păstrarea mediului înconjurător.

Program de dimensionare pentru curele de transmisie ContiTech

contitech_suite_uvSelecţia unui element de transmisie cu dimensiunea potrivită este la fel de importantă ca şi o curea de transmisie foarte performantă. Transmisiile supra- şi subdimensionate sunt neeconomice şi puţin durabile. Cu pachetul nostru de programe de dimensionare CONTI® SUITE, distribuitorii specializaţi şi companiile din industrie au posibilitatea asigurării unei dimensionări optime ale curelelor de transmisie ContiTech. Programul asigură întotdeauna cea mai ridicată eficienţă posibilă datorită unui algoritm de funcţii orientat spre parametrii. Pentru o dimensionare simplă şi optimă a transmisiilor cu mai mult decât două roţi de curea şi sisteme de întindere, ContiTech a dezvoltat modulul DRIVE ALIVE. Modulul pentru roţi de curea multiple ia în considerare solicitările asupra curelei la funcţionarea în aplicaţii cu până la zece roţi individuale. Pot fi modificaţi şi adaptaţi parametrii de acţionare individual în cadrul programului în aşa fel încât este posibilă testarea şi verificarea imediată a soluţiilor şi cerinţelor. Programul dispune de o structură logică şi prelucrează imediat datele introduse, astfel încât pot fi realizate modificări directe ale sistemului de acţionare fără a fi necesară începerea unui nou calcul. Programul include întreaga gamă de curele de transmisie din cauciuc.

ContiTech Suite 6.0 este un program de dimensionare pentru curele de transmisie ContiTech care se pretează la determinarea curelelor optime din punct de vedere economic şi funcţional ale aplicaţiilor. Fie că este vorba de curele trapezoidale, curele multitrapezoidale, curele trapezoidale multiple sau curele dinţate, toate aceste tipuri de curele de transmisie pot fi dimensionate rapid fără a mai fi necesară utilizarea de tabele.

Prin intermediul programului de dimensionare ContiTech Suite 6.0, ContiTech vă oferă două aplicații unite într-un singur pachet software şi anume:

- Transmission Designer este instrumentul optim pentru dimensionarea transmisiilor cu două roţi de curea.

 

program-de-dimensionare-curele-transmisie-contitech-transmission-designer

 

- la mecanismele cu mai mult de două roţi de curea se folosește aplicația Drive Alive.

 

program-de-dimensionare-curele-transmisie-contitech-drive-alive

 

Programul este dedicat companiilor şi poate fi descărcat de la următorul link:

ContiTech Suite 6.0 (Windows), 65MB

 

MANUAL DE UTILIZARE ContiTech Suite (limba Română)

INDICAŢIE DE INSTALARE: La prima pornire a programului se va genera un cod, ce va fi trimisă pe E-mail către Power Transmission Group. Ulterior veți primi de la ContiTech, tot prin e-mail, codul personal de deblocare a programului.

INDICAŢIE: Deblocarea se va realiza numai pentru clienții comerciali și numai dacă informațiile privind utilizatorul au fost completate integral.

Prin intermediul programelor de dimensionare se determină şi forţa de pretensionare a curelelor de transmisie. Aceasta poate fi măsurată cu aparatele de măsurare a forţei de pretensionare a curelelor de transmisie CONTI® VSM-1 şi VSM-3 care reprezintă dispozitive complet electronice concepute pentru curelele sincrone, multitrapezoidale şi trapezoidale.

Măsurarea pretensionării curelelor de transmisie: Aplicaţie nouă pentru Smartphone de la ContiTech

tension2goAplicaţia Tension2Go pentru iPhone şi Android măsoară frecvența de pretensionare și forţa de pretensionare a curelelor de transmisie ContiTech. Aplicaţie reprezintă un supliment economic la dispozitivele de măsurare a forţei de pretensionare VSM-1 şi VSM-2.

 

Cu ajutorul unei noi aplicații de la ContiTech utilizatorii pot verifica rapid, prin smartphone, dacă pretensionarea curelei de transmisie este cea corespunzătoare. Aplicația gratuită Tension2Go măsoară frecvența de pretensionare și forţa de pretensionare a curelelor industriale ContiTech Power Transmission Group.

 

„Tension2Go oferă angajaților externi, distribuitorilor și clienților finali un răspuns rapid cu privire la corectitudinea pretensionării curelei fie că este vorba de o primă instalare, revizie sau diagnosticarea erorilor“, declară Dirk Bartsch-Kuszewski, directorul  departamentului de Tehnică aplicativă Industrie din cadrul ContiTech Power Transmission Group. „Prin urmare, aplicaţia este un supliment rentabil la dispozitivele de măsurare a forţei de pretensionare existente“. ContiTech semnalizează că Aplicaţia nu înlocuiește aparatele de măsurare a forţei de pretensionare.

 

Aceasta funcționează astfel: aplicaţia măsoară frecvența proprie a curelei. Pentru aceasta microfonul smartphone-ului se va ține deasupra capătului liber al curelei și se aplică o lovitură curelei pentru a crea o oscilaţie a acesteia. Astfel, se înregistrează zgomotul transmis în aer.  În baza valorii determinate a frecvenţei, utilizatorul poate determina singur forța de pretensionare a curelei. Alternativ, aplicaţia Tension2Go poate calcula simultan și tensiunea curelei: pentru aceasta, înainte de măsurare se vor indica tipul curelei de transmisie și lungimea capătului liber al acesteia. O forţă de pretensionare corectă a curelei este indispensabilă pentru o funcţionare fiabilă a transmisiei prin curea.

 

Pentru a determina frecvenţa respectiv forţa de pretensionare optimă a curele de transmisie vă recomandăm să utilizaţi programul de dimensionare ContiTech Suite oferit gratuit de către compania ContiTech.

Aplicaţia Tension2Go este disponibilă pentru sisemele de operare iOS 6 și Android 2.2 și poate fi descărcată din App Store sau Google Play.

Curele dinţate cu cord din carbon: ContiTech SynchroChain Carbon

ContiTech a dezvoltat o nouă serie de curele dințate de mare putere cu cord din carbon denumită CONTI® SYNCHROCHAIN CARBON care se caracterizează prin:

- fiabilitate ridicată la aplicaţii cu solictări ridicate;
- transmitere extrem de sigură a puterii;
- transmisii mai eficiente.

curele_dintate_cord_carbon_contitechContiTech Power Transmission Group a dezvoltat o nouă curea dințată din poliuretan cu cord din carbon. Carbonul se remarcă prin faptul că fibra aproape că nu se întinde nici la cele mai mari solicitări de tracțiune. În combinație cu materialul poliuretan rezultă un produs adecvat pentru transmisiile cu solicitări extrem de ridicate. Curelele sunt foarte rezistente la uzură și frecare și transmit fiabil puterea inclusiv în cazul unor forțe ridicate. Cureaua dinţată CONTI® SYNCHROCHAIN CARBON este deja disponibilă sub formă de mostre pentru clienţii de primă echipare, iar pentru comercializare va putea fi livrată de la mijlocul anului 2013.

 

Deoarece solicitările de la mașini şi utilaje cresc continuu și curelele trebuie să fie din ce în ce mai performante. „În comparație cu curelele cu cord din aramidă, CONTI® SYNCHROCHAIN CARBON se remarcă prin valori de performanță mai ridicate cu până la 30 de procente“, declară Rolf Marwede, directorul departamentului pentru curele din poliuretan în cadrul ContiTech Power Transmission Group. „Sistemele de transmisie pot deveni mai eficiente prin utilizarea noii curele, deoarece pot fi executate mai înguste“.

 

Piesa centrală a CONTI® SYNCHROCHAIN CARBON este noul cord de carbon, ce, la acelaş nivel de solicitare, se întinde doar la jumătate față de cordul din aramidă. Prin urmare evidențiază o mai bună exactitate a pasului la solicitări de tracțiune ridicate. Aceste caracteristici, împreună cu dintele dur din poliuretan, reduc vizibil riscul de salt al dintelui. Un alt avantaj este acela că prin rigiditatea mare a cordului se reduc pierderile de pretensionare și astfel crește încă o dată eficiența transmisiei.

 

CONTI® SYNCHROCHAIN CARBON nu necesită revizie și ajută la reducerea costurilor de revizie, întreținere și înlocuire. Datorită gradului ridicat de randament, funcţionarea silențioasă și lipsa ungerii, CONTI® SYNCHROCHAIN CARBON prezintă multe avantaje față de o transmisie cu lanțuri și o poate înlocui pe aceasta.

 

Noul produs CONTI® SYNCHROCHAIN CARBON își demonstrează forța în domeniul construcției de mașini și utilaje – este soluția ideală pentru aplicații pretențioase.

Aparate de măsurare a forţei de pretensionare CONTI VSM-1/VSM-3 pentru curele de transmisie

Forţa de pretensionare măsurată pe cale electronică – Siguranţă şi durabilitate pentru orice transmisie

La transmisiile prin curele trapezoidale sau sincrone, o forţă de pretensionare instalată corect reprezintă premisa unei funcţionări durabile şi lipsită de avarii ale sistemelor de acţionare din aplicaţiile industriale. Aparatele de măsurare a forţei de pretensionare CONTI® VSM-1 şi VSM-3 reprezintă dispozitive complet electronice concepute pentru măsurarea forţei de pretensionare a curelelor sincrone, multitrapezoidale şi trapezoidale. Cu acestea poate fi măsurată simplu şi instalată exact forţa statică a ramurii curelelor de transmisie cu un număr aleator de
elemente de rezistenţă (fire de cord).

 

Aparat de masurare forta de pretensionare curele de transmisie ContiTech

 

Proprietăţi:

VSM-1

  • măsurare fără contact
  • control şi la poziţii greu accesibile prin intermediul
  • braţului flexibil cu senzor
  • rezultate precise ale măsurătorilor datorită
  • procedeului de măsurare optoelectronic

 

VSM-3

  • măsurare fără contact
  • formă constructivă deosebit de compactă pentru
  • controlul fiabil chiar şi în zone greu accesibile
  • rezultate precise ale măsurătorilor datorită
  • procedeului de măsurare optoelectronic
  • carcasă robustă şi rezistentă la uzură

 

Procedeu de măsurare

Forţa statică este determinată prin intermediul frecvenţei de oscilaţie a ramurii libere a curelei, aceasta fiind măsurată atunci când transmisia nu este în funcţiune şi după ce s-a aplicat o lovitură uşoară respectivei ramuri libere a curelei (spre exemplu cu un mâner de şurubelniţă). Aparatele de măsurare a forţei de pretensionare CONTI® VSM-1 şi VSM-3 ne indică frecvenţa de oscilaţie a curelei măsurată in Hz. Principiul este similar cu cel al corzilor de chitară. Spre exemplu cu cât este mai mare forţa de pretensionare cu atât creşte şi frecvenţa de oscilaţie.

Frecvenţa la care trebuie instalată cureaua de transmisie se poate determina foarte rapid şi usor cu ajutorul programului de dimensionare a curelelor de transmisie ContiTech – Conti Suite.

 

Forţa de pretensionare măsurată electronic conferă siguranţă pentru orice tip de aplicaţie industrială.

Curele de transmisie pentru performanțe economice și ecologice deosebite

ContiTech Power Transmission Group convinge prin calitatea, performanța și inovațiile destinate industriei, mediului înconjurător și consumatorilor

contitechPeste tot în lume unde există mișcare se folosesc curele de transmisie realizate de ContiTech Power Transmission Group. ContiTech asigură transmiterea adecvată a puterii și a turației prin curele de transmisie și sisteme complete de transmisie (curele de transmisie + roţi de curea + role întinzătoare), atât în mixerele manuale mici, în mașinile mari din industria textilă, în utilajele şi mașinile agricole, lifturi sau autovehicule. Numele ContiTech reprezintă randament maxim, întrucât curelele se remarcă printr-o fiabilitate deosebită, durabilitate, eficiență și rentabilitate, precum și prin protecția mediului prin intermediul gamei de produse BlueConcept. Am impus standarde tehnologice ridicate în domeniul curelelor de transmisie și astfel oferim calitatea 1”, explică directorul diviziei domnul Konrad Müller succesul liderului în producția de curele de transmisie din Europa. Compania se concentrează consecvent pe dezvoltări tehnologice continue și pe noile piețe în dezvoltare. Un exemplu îl constituie domeniul vehiculelor pe două roți acționate cu electromotor (E), vehicule ce dețin încă de acum un rol central în circulația indivuală și a căror importanță va crește continuu. Se poate menționa aici, printre altele, noua colaborare cu producătorul de mecanisme de acționare E pentru biciclete, compania Benchmark Drives din Hofheim. ”Vorbim aici de importante potențiale pentru produse de calitate într-un segment interesant de consumatori”, spune Konrad Müller.

 

BlueConcept: Plusvaloare ecologică fără costuri suplimentare

blueconcept_01_245_uvMenajarea resurselor și protejarea mediului înconjurător sunt alți piloni ai strategiei producătorului de curele de transmisie. Pentru a pune la dispoziția tuturor domeniilor de utilizare din industrie produse pentru transmisii ecologice, ContiTech Power Transmission Group își va extinde gama de produse continuu prin seria de curele de transmisie ecologice BlueConcept. Avantajul deosebit al curelelor ecologice este acela de a putea înlocui curelele de transmisie tradiționale fără mari investiții suplimentare. Și acest lucru cu același randament, rezistență, transmitere a puterii și durată de utilizare.

 

Curele high-tech pentru aplicaţii speciale

burjtowerAplicaţiile speciale impun necesitatea utilizării unor curele extraordinar de performante.  Aici ContiTech Power Transmission Group stabilește criterii tehnologice. Este inclusă aici, prin altele, cureaua lată CONTI® POLYFLAT din poliuretan, ce, cu o lungime de până la 150 metri, ține în mișcare, de exemplu, lifturile din clădirea cea mai înaltă din Dubai, Burj Khalifa. În Singapore curelele de transmisie de la ContiTech asigură transportul lifturilor din sticlă și inclusiv al autoturismelor (n.r. autoturismele fiind parcate la balcoanele apartamentelor) din cadrul ansamblului de 30 de etaje Hamilton-Scotts. „Ceea ce astăzi este considerat un proiect de lux poate deveni curând de mare utilitate persoanelor cu handicap, care, pe viitor, în orașele mari se vor putea deplasa cu căruciorul lor prin apartamentele din blocuri fără obstacole, semnalizează Konrad Müller legătura dintre high-tech și utilitatea socială.

 

1189-CONTI__SYNCHROCHAIN__CARBȘi mașinile agricole sunt supuse unor solicitări extreme. Ca alternativă ideală la transmisia cu lanțuri, ContiTech a dezvoltat o curea de mare putere din poliuretan cu cord din carbon, numele curelei fiind CONTI® SYNCHROCHAIN CARBON.  Curelele transmit puteri extrem de ridicate conferind o siguranță maximă și aproape că nu se întind la solicitări imense. Cureaua dințată de mare putere CONTI® SYNCHROFORCE EXTREME CARBON  din cauciuc este completarea ideală pentru aplicaţii cu temperaturi ridicate.

 

 

1240-CONTI-V_AdvanceMai multă putere și astfel o mai mare rentabilitate sunt conferite de noua procedură de producție pentru cureaua trapezoidală de mare putere CONTI-V® FO-ADVANCE, ce facilitează transmiterea de mai multă putere cu până la 15 procente. Cureaua este adecvată mai multor domenii de utilizare industrială precum construcția mașinilor și a utilajelor, dar și pentru tehnica de ventilație, precum și pentru pompe și compresoare.

 

 

Piața de biciclete în curs de dezvoltare: Pedelecs și E-Bikes în centrul atenției

 


130429_contidrive_1Societatea pune un accent deosebit pe piața vehiculelor cu două roți, printre acestea, mai ales piața vehiculelor acționate cu electromotoare. Aici există potențiale de creștere ridicate, deoarece, mai ales în centrele internaționale aglomerate, consumatorii și societățile recunosc avantajele bicicletelor acționate cu electromotoare ca alternativă pentru porțiunile scurte deoarece: sunt mai rapide decât un autoturism, nu există probleme privind spațiul de parcare și întreținere mai ieftină.

 

 

130429_contidrive_2

Piața pentru biciclete E și biciclete electrice (Pedelecs) crește enorm.  Necesarul global anual actual este în jur de 30 de milioane de exemplare – tendință ascendentă.  Numai în China peste 120 de milioane de persoane circulă cu biciclete electrice. Inclusiv piața germană și-a luat avânt:  în 2012 germanii au cumpărat în jur de 400.000 de Pedelecs.

 

 

 

curele_scooter_contitech_scooter_xt

De mai multe decenii ContiTech Power Transmission Group  este unul din furnizorii preferați pentru curelele din domeniul vehiculelor cu două roţi și s-a menținut bine pe piață prin cooperări strategice și produse precum  CONTI-V® SCOOTER XT.  Din februarie 2013 compania colaborează cu producătorul de mecanisme de transmisii pentru E-Bike, Benchmark Drives. ”Dorim să stabilim împreună noi norme privind tehnologiile de transmisie”, subliniază Konrad Müller semnificația colaborării cu Benchmark Drives.

Gama de curele trapezoidale ContiTech Conti-V

Pentru a oferi întotdeauna o soluție durabilă și fiabilă, compania ContiTech a dezvoltat o gamă de curele trapezoidale cu profil clasic respectiv îngust și care cuprinde 3 niveluri de putere și anume:

 

- Conti-V®: curea de transmisie trapezoidală cu înfăşurare pentru aplicaţii pretenţioase din întreg domeniul construcţiilor de maşini şi utilaje

Curele trapezoidale Conti-V

 

 

- Conti-V Advance®: curea de transmisie trapezoidală cu înfăşurare pentru niveluri de putere ridicate, cu element de rezistenţă (cord) întărit şi amestec de cauciuc recent dezvoltat pentru transmiterea fiabilă de puteri ridicateCurele trapezoidale Conti-V Advanve

 

- Conti-V Power®: curea de transmisie trapezoidală cu înfăşurare pentru niveluri de putere extrem de ridicate, cu element de rezistenţă din aramidă care asigură o alungire redusă şi un amestec de cauciuc recent dezvoltat pentru transmiterea de puteri ridicate la solicitări mari

Curele trapezoidale Conti-V Power

 

Romotion Belting vă oferă întreaga gamă de dimensiuni a curelelor trapezoidale ContiTech Conti-V din stoc. La următorul link puteți accesa stocul de curele trapezoidale.

Curele trapezoidale ContiTech Conti-V®

Cureaua de transmisie ContiTech Conti-V® este o curea trapezoidală cu înfăşurare care este utilizată la aplicaţii pretenţioase din întreg domeniul construcţiilor de maşini şi utilaje.

Curele trapezoidale Conti-V

 

Construcția curelei trapezoidale ContiTech Conti-V®:
Curele trapezoidale ContiTech Conti-V

 

Profile disponibile:

- curele trapezoidale cu profil clasic: 10/Z, 13/A, 17/B, 20/-, 22/C, 25/-, 32/D, 40/E;
- curele trapezoidale cu profil îngust: SPZ/3V/9N, SPA, SPB/5V/15N, 19, SPC/25N, 8V

 Profile curele trapezoidale ContiTech Conti-V

 

Proprietăţile curelei trapezoidale ContiTech Conti-V®:

- rezistenţă moderată la ulei
- domeniu de temperatură de la -55°C până la +70°C
- conductivitate electrică conform ISO 1813 (curea antistatică)
- rezistenţă la medii cu praf
- rezistenţă la medii tropicale

 

Curele trapezoidale Conti-V

Pentru transmiterea de niveluri de putere mai ridicate se recomandă utilizarea curelelor trapezoidale din categoria Conti-V® Advance respectiv Conti-V® Power.

Romotion Belting vă oferă întreaga gamă de dimensiuni a curelelor trapezoidale ContiTech Conti-V din stoc. La următorul link puteți accesa stocul de curele trapezoidale.